încuviința
Jump to navigation
Jump to search
Romanian[edit]
Etymology[edit]
Verb[edit]
a încuviința (third-person singular present încuviințează, past participle încuviințat) 1st conj.
- to approve
Conjugation[edit]
conjugation of încuviința (first conjugation, -ez- infix)
| infinitive | a încuviința | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | încuviințând | ||||||
| past participle | încuviințat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | încuviințez | încuviințezi | încuviințează | încuviințăm | încuviințați | încuviințează | |
| imperfect | încuviințam | încuviințai | încuviința | încuviințam | încuviințați | încuviințau | |
| simple perfect | încuviințai | încuviințași | încuviință | încuviințarăm | încuviințarăți | încuviințară | |
| pluperfect | încuviințasem | încuviințaseși | încuviințase | încuviințaserăm | încuviințaserăți | încuviințaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să încuviințez | să încuviințezi | să încuviințeze | să încuviințăm | să încuviințați | să încuviințeze | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | încuviințează | încuviințați | |||||
| negative | nu încuviința | nu încuviințați | |||||